VEZI** o analiză grafoloGICĂ‚ între un text din dosar și un bilet scris de Popescu

VEZI** o analiză grafoloGICĂ‚ între un text din dosar și un bilet scris de Popescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Gică Popescu informator la Securitate” a fost bomba zilei de ieri în presa românească. Conform materialelor prezentate de Adevărul și Gazeta Sporturilor, pe baza documentelor din arhiva CNSAS, „Baciul” a dat cu subsemnatul în perioada 1986-1988, pe vremea când era legitimat la Universitatea Craiova.

Sub numele conspirativ „Petrescu”, fostul component al Generației de Aur ar fi scris nouă note informative. Șase se află la dosarul său, trei însă lipsesc, fiind atașate, din câte se pare, la dosarele persoanelor despre care jucătorul născut la Calafat ar fi „ciripit”.

Recrutat la numai 19 ani

Popescu a fost recrutat pe pe 25 februarie 1986 de ofițerii Constantin Guță și Victor Veliscu, pe când jucătorul avea numai 19 ani. Printre cei „rurnați”  se află foști colegi, precum Vasile Mănăilă, Emil Săndoi, sau antrenori, ca Constantin Teașcă sau Constantin Oțet, însă majoritatea informațiilor sunt banale. Ultima notă datează din 1988, atunci când se scrie că Gică Popescu ar fi acceptat ca garsoniera sa din Craiova să intre în circuitul caselor conspirative.

„Scrisul seamănă, dar nu e al meu”

Gică Popescu a contestat atât veridicitatea dosarului, despre care a spus că este unul fabricat, cât și autenticitatea documentelor: „Sunt prea multe note pentru a nu-mi aduce aminte de ele. Ce mă uimește este faptul că scrisul de pe documentele respective seamnă cu scrisul meu de atunci, deși sunt câteva litere diferite. Însă eu nu am scris nicio notă informativă pentru Securitate”.

Nu prea seamănă, dar nu e obligatoriu

Pentru a putea face o comparație olografă, ProSport a luat legătura cu tatăl fostului jucător. Aflat la Calafat, Constantin Popescu a acceptat ideea și ne-a pus la dispoziție un bilețel lăsat de Gică părinților săi, în 1985. „Nu avem nimic de ascuns. Este în interesul nostru să arătăm că acuzațiile sunt nefondate”, spune Costică Popescu. La prima vedere, literele nu par identice. Însă, nu era obligatoriu ca informatorii să scrie ei înșiși notele. Acestea puteau fi întocmite de ofițerii de legătură, iar informatorii doar să le iscălească.

Costică Popescu: „Este o mare mizerie”

„Suntem consternați, și eu, și Elena. În viața mea nu mi-a călcat în curte picior de securist. Nici măcar milițienii din Calafat n-au intrat. Au fost la mine oameni ca Hagi, Dan Petrescu, Stoicikov, echipa Craiovei când a avut Gică majoratul, dar nu securiști. N-am cuvinte… este o mare mizerie. Mai sunt șase luni până la alegerile de la FRF. Dacă până acum l-am sfătuit pe Gică să nu candideze, acum îl îndemn din tot sufletul să o facă. Iar despre garsoniera de care se vorbește, vă pot spune că n-a dormit șapte nopți în ea în patru ani întregi. Acolo am locuit noi, părinții, cât timp am lucrat în Craiova”

În așteptarea unei analize grafologice, ProSport a încercat să compare cu ochiul amatorului cele două scrisuri. Am folosit următoarele fragmente. Din scrisoarea către familie: "Dacă nu ai mata cum să le speli trimite-le acasă prin tata ca să le spele Nuți. Spune-i lui tata să-mi lărgească și mie găurile la draperie ca să poți mata să-mi pui perdeaua". În nota informativă despre Emil Săndoi semnată Gică Popescu am comparat bucata: "Despre Emil Săndoi vă informez că este jucătorul de bază al echipei. Se pregătește intens la toate antrenamentele și dovedește seriozitate".

ASEMĂ‚NĂ‚RI: Scrisul este înclinat ușor la stânga * Litera "D" este similară în ambele texte, în cuvântul "Dacă" în scrisoarea către familie, respectiv în "Despre" în nota de la Securitate. * Litera "S" pare identică în ambele mesaje, în "Spune-i", respectiv "Se" * "r" și "l" sunt scrise asemănător în ambele texte

DIFERENȚE: Literele "n" și "m" au o formă mai ascuțită în scrisoarea către familie, decât în nota de la Securitate, unde sunt mai "strânse" * Litera "s" este mai rotunjită în scrisoarea personală, mai ascuțită în nota informativă

Gică Popescu garantează că n-a fost informator

Gică Popescu a declarat că articolele apărute despre colaborarea cu Securitatea sunt neadevărate.

„Cred că această mare minciună apărută în mai multe ziare este livrată de cineva. Voi încerca în perioada următoare să aflu. În ultimele două luni am lăsat să se întrevadă intenția de a candida la funcția de președinte al FRF. Este o coincidență ca imediat să apară această chestiune foarte urâtă… Ceea ce s-a întâmplat azi mă face să mă gândesc foarte, foarte serios să candidez din nou”, a declarat Popescu.
„Baciul” a părut foarte afectat de dezvăluiri: "O stare ca asta, mâhnire și supărare enormă, nu am mai avut din 1994, de la meciul cu Suedia. Nu mă gândesc că în spatele acestor articole ar fi Mircea Sandu, nu mă gândesc la nimeni, dar eu nu cred în coincidențe, sunt mult prea mari. Nu am semnat niciun angajament de colaborator, ci doar o chestie generală, prin care mă angajam să apăr interesul general. De aici până la a deveni colaborator al Securității este o distanță foarte mare”, a spus Popescu.

“ Acum mi-e rușine să dau ochii cu Emil Săndoi, e groaznic, e oribil, pentru că sunt prieten cu el. Pot să știu eu ce crede el acum? Să-i dau telefon lui Emil înseamnă să mă scuz, iar cine se scuză se acuză", Gică Popescu

Foști colegi al lui Gică Popescu de la U Craiova în anul 1986

Pavel Badea: „Eu cu Gică Popescu am fost ca frații în acea perioadă. Eu, personal, nu-l văd să facă rău cuiva. Este un om integru, cu credibilitate”

Eugen Neagoe: „Nu cred că Gică a fost colaborator al Securității. Au fost patru ani în care ne-am dezbrăcat împreună în vestiar. Nu existau nici măcar suspiciuni că între noi ar exista informatori”

Adrian Popescu: „Se vrea denigrarea lui Gică. Poate la FRF deranjează apariția unui contracandidat puternic. Se vrea distrugerea imaginii marilor sportive – Năstase, Nadia, Hagi, să nu ajungă ei la conducerea sportului, ci numai profitorii”

Nicolae Tilihoi: „Nu-mi permit să fac afirmații în această problemă. Nu pot să spun nici că a fost, nici că nu. Timpul va stabili. E păcat să facem astfel de comentarii la adresa lui Gică Popescu”

Marian Bâcu: „Eu cred că Gică Popescu n-a avut nicio legătură cu Securitatea. Au trecut 20 de ani de la Revoluție. Dacă era ceva adevărat, se afla până acum. De ce a apărut această problemă abia în 2009?”

Nicolae Zamfir, președinte Școala de Fotbal Gică Popescu: „Avem un dar de a face pipi pe valori. Am uitat prea repede ce a făcut Gică Popescu. A fost căpitanul Barcelonei, are atâtea meciuri pentru naționala României. El tot timpul a fugit de Dinamo și de Steaua și acum să se spună că a fost aliatul lor… La noi se scriu numai prostii. Școala noastră de fotbal joacă mâine finala la juniori republicani, dar despre asta nu va scrie nimeni”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×